Evaluarea riscului cardiac

Cunoscut si ca:
Denumire oficială: Evaluarea riscului cardiac
Teste Înrudite:

Ce este evaluarea riscului cardiac?

Acesta este un grup de teste şi de factori ai sănătăţii, care s-a dovedit că indică şansa de a avea un eveniment cardiovascular, cum ar fi un atac de cord sau un accident vascular cerebral. Acestea teste au fost perfecţionate pentru a indica gradul de risc: uşor, moderat sau mare.

Ce include evaluarea riscului cardiac?

Probabil cei mai importanţi indicatori pentru riscul cardiac sunt cei care reies din istoricul sănătăţii Dv.: vârsta, factorii ereditari, greutatea, fumatul, tensiunea arterială, trecutul sportiv, şi diabetul – toate acestea sunt importante în determinarea riscului. Profilul lipidic este cel mai important test de sânge pentru evaluarea riscurilor.

Există examene imagistice, non-invazive şi invazive, care pot fi utilizate în evaluarea riscului cardiac. Testele non-invazive includ electrocardiograma (ECG, EKG), testul de stres ECG, tomografia computerizată (CT), ecocardiografia şi angiografia prin rezonanţă magnetică (MRA). Testele invazive includ angiografie/arteriografie şi cateterismul cardiac.

Cum se foloseşte profilul lipidic?

Profilul lipidic măsoară colesterolul, trigliceridele, lipoproteinele cu densitate mare (HDL-C, colesterolul "bun"), şi lipoproteinele cu densitate mică (LDL-C, colesterolul "rău"). Trigliceridele sunt principala formă de grăsime din organism, iar funcţia lor esenţială este aceea de a oferi energie pentru celule. Mai jos sunt intervalele de referinţă normale pentru componentele profilului lipidic:

  • Colesterol <200 mg/dL (5.18 mmol/L)
  • HDL- colesterol > 40 mg/dL (1.04 mmol/L)
  • LDL- colesterol <100 mg/dL* (2.59 mmol/L)
  • Trigliceride <150 mg/dL (1.70 mmol/L)

* optimul; nivelurile vor depinde de numărul şi tipul factorilor de risc prezenţi şi de motivul pentru care se efectuează testul.

Dacă toate sau oricare dintre rezultatele Dv. sunt în mod semnificativ în afara acestor intervale, riscul de a avea un eveniment cardiac este crescut. Dieta, exerciţiile fizice, şi/sau medicamentele pot reduce nivelurile, reducând astfel şi riscul.

Ce alte teste sunt folosite pentru evaluarea riscului cardiac?

Printre testele suplimentare ce pot fi folosite pentru evaluarea riscului cardiac, se numără:

  • Proteina C-reactivă înalt-sensibilă (hs-CRP): Studiile efectuate au arătat că măsurarea CRP cu ajutorul unui test de înaltă sensibilitate poate ajuta la identificarea riscului de boli cardiovasculare (BCV). Acest test este diferit de testul normal CRP, care detectează nivelurile ridicate de CRP la persoanele cu infecţii şi boli inflamatorii. Testul hs-CRP măsoară CRP-ul care este în limite normale pentru oamenii sănătoşi. Acesta poate fi folosit pentru a distinge persoanele cu niveluri scăzute dar normale, de persoanele cu niveluri ridicate dar normale. Nivelurile ridicate normale de hs-CRP la indivizii sănătoşi s-au dovedit a fi predictive pentru riscul viitor de atac de cord, accident vascular cerebral cu moarte subită, boală arterială periferică, chiar şi atunci când nivelurile lipidelor sunt în limite acceptabile. Mai multe grupuri de cercetători au recomandat ca acest test să fie utilizat la persoanele cu risc moderat de atac de cord în următorii 10 ani; cu toate acestea, nu există un consens asupra modului în care testul ar trebui să fie folosit în alte situaţii, şi nici cu privire la cât de frecvent trebuie repetat.
  • Lipoproteina A (Lp(a)) sau A (Lp(a)) este o lipoproteină ce constă dintr-o moleculă LDL ce are ataşată o altă proteină (Apolipoproteina (a)). Lp (a) este similară cu LDL-C, dar nu răspunde la tratamentele tipice destinate reducerii LDL-C, cum ar fi dieta, exerciţiile fizice sau cele mai multe dintre  medicamentele hipolipemiante. Deoarece nivelul Lp(a) pare să fie determinat genetic şi nu este uşor de modificat, prezenţa unui nivel ridicat al Lp(a) poate fi utilizată pentru a identifica persoanele care ar putea avea beneficii dintr-un tratament agresiv al mai multor factori de risc.

Cum se stabileşte tratamentul?

Tratamentul se va baza pe mai mulţi factori, inclusiv pe rezultatele testelor de mai sus, pe istoricul Dv. medical şi al familiei, dar şi pe stilul de viaţă şi pe antecedente medicale personale.

Mai este ceva ce ar trebui să ştiu?

O dietă sănătoasă şi exerciţiul fizic sunt importante în reducerea tensiunii arteriale, a colesterolului şi trigliceridelor. Uneori, modificările aduse stilului de viaţă nu sunt suficiente pentru a atinge nivelurile dorite. Există, de asemenea, medicamente (de exemplu, statine) care sunt eficiente în controlul lipidelor. Unele afecţiuni care presupun un nivel ridicat al lipidelor, sunt ereditare. Nivelurile ridicate de lipide în aceste afecţiuni nu pot fi întotdeauna reduse suficient prin dietă şi prin exerciţii fizice. În aceste cazuri, de obicei, este nevoie de administrarea de tratamente cu medicamente hipolipemiante.


Last modify: 16.02.2012

This website is certified by Health On the Net Foundation. Click to verify. Acest site va fi evaluat, în perioada imediat următoare lansării sale, de către organizaţia neguvernamentală Health On The Net, pentru a verifica respectarea principiilor ce garantează calitatea şi exactitatea informaţiilor medicale publicate aici, şi pentru certificarea sa. Detalii puteţi afla accesând   HONcode standard for trustworthy health verificaţi aici