Ce sunt testele pentru anticorpi?

Testele pentru anticorpi implică analiza probelor recoltate de la un pacient (de obicei probe de sânge) pentru a determina prezenţa sau absenţa unui anumit anticorp (evaluare calitativă), sau pentru a măsura cantitatea de anticorpi prezenţi (evaluare cantitativă).

Anticorpii sunt parte a sistemului imunitar al organismului. Aceştia sunt proteine imunoglobulinice care ajută la protejarea organismului împotriva invadatorilor microscopici cum ar fi viruşi, bacterii, produse chimice sau toxine. Fiecare anticorp produs de către organism este unic. Acesta este creat pentru a recunoaşte o anumită structură străină de pe o celulă sau particulă străină invadatoare. Structura specifică ce este recunoscută este numită „antigen”. Anticorpii se ataşează pe antigene, creând complexe antigen-anticorp (denumite „complexe imune”), care servesc ca semnale pentru restul sistemului imunitar pentru a distruge celulele sau particulele astfel marcate.

Există cinci clase diferite de imunoglobuline (IgM, IgG, IgE, IgA, şi IgD). Trei dintre cele mai frecvent testate sunt IgM, IgG, şi IgE. IgM şi IgG lucrează împreună pentru a asigura protecţia pe termen scurt şi lung împotriva infecţiei. Anticorpii IgE sunt în principal asociaţi cu alergiile.

Atunci când o persoană este expusă pentru prima oară la a numită substanţă străină, cum ar fi un virus sau bacterie, sistemul imunitar poate avea nevoie de până la două săptămâni pentru a recunoaşte modelul specific şi a produce o cantitate suficientă de anticorpi specifici pentru a lupta împotriva infecţiei. Acest răspuns iniţial constă în primul rând din anticorpi IgM. Câteva săptămâni mai târziu, de obicei după ce ameninţarea imediată a trecut şi infecţia sa rezolvat, organismul creează anticorpi IgG. Organismul îşi aminteşte modelul pentru combaterea respectivului microorganism şi întreţine o mică rezervă de anticorpi (un amestec de IgM şi IgG). Cu proxima ocazie în care organismul este expus la aceeaşi substanţă străină, va răspunde mult mai puternic şi mai rapid, oferind în prima linie de apărare cu anticorpi IgG.

Vaccinurile sunt concepute pentru a declanşa producerea de anticorpi înainte de expunerea la un microorganism cu potenţial infecţios. Vaccinurile utilizează fie o versiune slăbită a microorganismului (una care nu poate provoca infecţii), sau o proteină izolată care imită o structură de antigen pe suprafaţa microorganismului. Astfel, vaccinul oferă o expunere iniţială relativ sigură, pentru a genera planul de protecţie în viitor. Vaccinurile generează un răspuns imun iniţial pentru a crea anticorpi IgM şi un răspuns secundar, care oferă aprovizionarea cu anticorpi IgG. Anticorpii generaţi ca reacţie la vaccin oferă protecţie pe termen lung, cu răspuns rapid (imunitate anticipată). Uneori, sunt administrate vaccinuri suplimentare, de rapel, după prima vaccinare, pentru a ridica concentraţia de anticorpi din sânge la un nivel considerat a fi suficient ca protecţie (oferă o imunitate corespunzătoare)

Producerea adecvată de anticorpi invadatorii ţintiţi depinde de capacitatea organismului de a distinge între sine şi substanţele străine, şi de a identifica în mod corect substanţele străine ce reprezintă ameninţări reale. În mod normal, sistemul imunitar al unei persoane învaţă să identifice şi să ignore antigenii care sunt prezenţi în propriile organe, ţesuturi şi celule. Totuşi, uneori, sistemul imunitar va identifica în mod eronat o parte din propriul organism ca fiind străină şi va produce auto-anticorpi care o vor ataca. Aceşti auto-anticorpi declanşează o reacţie inflamatorie, care încearcă să distrugă ţesuturile propriului organism în acelaşi mod în care ar încerca să distrugă un invadator străin. Un răspuns autoimun poate afecta un singur organ (de exemplu tiroida) sau poate fi sistemic, afectând mai multe ţesuturi sau organe. Aceste răspunsuri declanşate de auto-anticorpi au ca rezultat declanşarea unor afecţiuni sau boli autoimune.

Anticorpi pot declanşa, de asemenea, răspunsurile imune la transfuzii de sânge sau la transplantul de organe. Deşi pacienţilor le sunt date sânge sau organe care se potrivesc cel mai îndeaproape cu propriul lor sânge sau organ, pentru a minimiza şansa apariţiei unui răspuns imun, aceste potriviri nu sunt întotdeauna perfecte. Antigenele prezente în sânge de la donatori, care este administrat printr-o transfuzie pot stimula o reacţie imună. Toţi pacienţii care au primit sânge de la donatori trebuie să fie urmăriţi cu atenţie pentru a observa la timp simptomele reacţiei la transfuzie. Antigenele de pe organele transplantate pot stimula un răspuns imun care poate duce la respingerea organului. Pacienţii cu transplant sunt trataţi cu anumite medicamente pentru a suprima sistemul imunitar şi a evita respingerea organului transplantat.

Uneori, sistemul imunitar al unei persoane poate răspunde la substanţe străine care nu reprezintă nicio ameninţare şi, de obicei nu generează reacţii imune la majoritatea persoanelor. Astfel de răspunsuri sunt denumite alergii (sau hipersensibilitate) şi implică generarea de anticorpi IgE. Substanţele străine care declanşează reacţii alergice includ: alimente, polen, mucegaiuri şi părul de animale. Există multe tipuri diferite de alergii iar reacţiile alergice pot varia de la iritaţii uşoare, până la răspunsuri severe, care pun în  pericol viaţa.

mai departe
Last modify:  31.10.2012

This website is certified by Health On the Net Foundation. Click to verify. Acest site va fi evaluat, în perioada imediat următoare lansării sale, de către organizaţia neguvernamentală Health On The Net, pentru a verifica respectarea principiilor ce garantează calitatea şi exactitatea informaţiilor medicale publicate aici, şi pentru certificarea sa. Detalii puteţi afla accesând   HONcode standard for trustworthy health verificaţi aici