Generalităţi

Ce este angina pectorală?

Angină pectoralăeste un termen prin care sunt descrise durerile în piept cauzate de o irigare insuficientă a inimii cu sânge şi oxigen. Doar în SUA, mai mult de 9 milioane de persoane au angina pectorală, iar dintre aceştia 1,5 milioane mor anual. Angina este adesea asociată cu îngustarea arterelor, fenomen specific bolii arterei coronare (CAD). Această îngustare a arterelor se datorează aterosclerozei. În cazul anginei pectorale, inima pacientului afectat poate primi suficient de sânge pentru activităţile normale de zi cu zi, dar arterele nu pot face faţă nevoilor crescute de oxigen din timpul efortului fizic, ori în perioadele de stres emoţional sau fizic, şi în perioadele cu temperaturi ambientale extreme.

Simptomele anginei pectorale apar şi dispar, sau pot persista şi atunci când pacientul este în repaus. Pacientul poate avea dureri în piept, disconfort şi/au presiune, poate avea durere care se resimt în umărul, braţul, maxilarul stâng sau partea stângă a spatelui. Angina poate fi mult mai dificil de identificat la unii dintre pacienţi în vârstă care au simptome cum ar fi durerea abdominală după ce mănâncă (ca urmare a nevoii crescute de sânge pentru digestie), sau dureri de spate sau de umăr (care se pot datora artritei). Nivelul efortului fizic necesar pentru a declanşa un episod de angină pectorală, precum şi simptomele implicate, variază de la persoană la persoană şi poate varia, de asemenea, între episoade şi de-a lungul timpului. Deoarece boala arterei coronare (BAC) tinde să fie progresivă, angina se poate agrava în timp - fie apărând simptome mai severe sau mai frecvente, fie cu un răspuns mai redus la odihnă şi tratament.

Există trei tipuri principale de angină:

Angina pectorala stabilă - este caracterizată prin modele previzibile ale simptomelor, şi prin perioade de disconfort care apar în timpul efortului fizic sau în perioadele de stres. Această durere este, de obicei, eliminată sau uşurată prin odihnă şi/sau tratament cu nitroglicerina sau cu un alt medicament adecvat. Mulţi pacienţi cu acest tip de angina pot trăi o viaţă relativ normală, timp de mulţi ani, dar unii pacienţi vor evolua, în timp sau relativ rapid, la angina pectorală instabilă.

Angină instabilă - fiind unul dintre sindroamele coronariene acute, care includ şi atacul de cord, este caracterizată prin modificarea modelului episoadelor de angină pectorală, care apar mai frecvent, chiar şi în repaus, şi răspund sau nu la tratament. Acestea sunt, de obicei, semne că starea pacientului se înrăutăţeşte. Durerea pe care o resimte pacientul cu angină instabilă poate fi mult mai severă şi prelungită decât durerea din angina pectorală stabilă. Persoanele cu angină instabilă sunt la risc crescut de a face atac de cord, aritmie cardiacă severă, şi chiar stop cardiac. Aceasta boală reprezintă o urgenţă medicală acută şi trebuie evaluată şi tratată imediat. Primul episod de angină pectorală pe care îl are un pacient este întotdeauna considerat a fi unul de angină pectorală instabilă.

Angina variabilă (denumită şi angina Prinzmetal) – are loc aproape întotdeauna în timpul perioadelor de repaus, de obicei pe timpul nopţii. Cauza anginei variabile este spasmul unei artere coronare. Multe dintre persoanele care au acest tip de angină au, de asemenea, ateroscleroză severă pe cel puţin unul dintre vasele mari ale inimii. Ea poate apărea, de asemenea, deşi mult mai puţin frecvent, la persoanele cu boli ale valvelor cardiace sau cu hipertensiune arterială necontrolată, şi poate fi, de asemenea, observată la cei care consumă cocaină şi metamfetamine.

mai departe
Last modify:  08.11.2012

This website is certified by Health On the Net Foundation. Click to verify. Acest site va fi evaluat, în perioada imediat următoare lansării sale, de către organizaţia neguvernamentală Health On The Net, pentru a verifica respectarea principiilor ce garantează calitatea şi exactitatea informaţiilor medicale publicate aici, şi pentru certificarea sa. Detalii puteţi afla accesând   HONcode standard for trustworthy health verificaţi aici